Blog de treabă
Miroase-a cancer şi gastrită,
Ficatul şi stomacul ţipă
Dar mintea cere-n continuare
Pedepse şi apus de soare.
Iar ochii adună inundaţii,
Sub inimă sunt palpitaţii,
Şi neuronii cresc în noapte
Un monument de flori uscate.
Doar mâinile pompează ser
Crezând că umerii-s de fier,
În timp ce mintea-i bucuroasă
Căci a simţit miros de coasă.
Sub voalul ei, albul şi negrul îşi trăiesc iubirea perfectă deşi rodul comuniunii lor este cel mai trist gri.
Privesc în fundul de pahar cu ochii sticlă,
Strivindu-mi limba de tăria de pe buze,
Şi-mi potolesc ficatul care geme-a frică
Cu stropi de alcool şi aburul din frunze.
M-arunc cu mult tupeu în văgăuna goală
Băgându-mi nasul în fiecare colţ discret,
Şi-mi leg de mâini licorile cu iz de boală
Turnându-mi în stomacul devenit pamflet.
Apoi mă uit cu fundul de pahar la sticlă
Să-mi dezlipesc tăria de pe ochi şi buze,
Ficatul mă striveşte crunt şi fără frică,
Iar aburul mă pierde-n alcool sub frunze.
Dacă scuipi sânge pe stradă, înseamnă că eşti nepoliticos…?
