Late morning

Uu

In memoriam

A trecut încă un an. Aceleaşi cuvinte, aceleaşi priviri înceţoşate în urmă, aceleaşi vise tulburi şi acelaşi vid.

Dumnezeu nu există. O dovedesc florile  crescute pe movila de pământ, picăturile de ceară scurse pe lespede, lacrimile scurse printre firele de iarbă sau trupul devenit amintire.

Natura îşi ia tributul. Păcat că uneori prea devreme, şi mai păcat că uneori prea târziu.

Adio!

2012

Hai ca e ultimul.

Vita brevis

Oamenii rămaşi fără ţeluri mor mai repede. Oamenii care nu-şi mai propun nimic, şi asta nu pentru că au ajuns la un nivel care atinge toate punctele de satisfacţie, se sting. Oamenii care nu aşteaptă ziua de mâine sunt o cauză pierdută. Oamenii care şi-au risipit singuri norul de sub ei rămân blocaţi în ceaţă, fără dorinţă de a respira. Oamenii măcinaţi de bubele pe care le-au sădit savurează fiecare semn de boală şi-l îmbrăţişează cu nesaţ. Sunt oamenii care transformă laşitatea în autoflagelare.

Rămân carcase, desenate cu resturi de vopsea. Se aşează sub ploi şi ninsori, până când ambalajul dispare. Dedesubt, oricum, nu se mai găseşte nimic.