Enigme anchilozate

Oare de ce, oare de când, oare cum? Nu ştiu. Poate pentru că s-a întâmplat o aliniere dubioasă a planetelor, s-o fi închis vreun circuit neuronal defect ori pentru că retina a fost muşcată de vreun ascarid rătăcit de ghemul său. Poate de atunci galaxiile descoperite de la prima privire prin telescop au început să-şi ascundă planetele idilice de războiul nuclear care era în prag de a izbucni.

Sau pentru că dorinţa de cancer a fost mai puternică şi a luat figura unui Cupidon stupid, care a făcut să răsară dragostea între ascarid şi retină, între neuronii circuitului defect sau între planete şi iarna nucleară.

Sau pentru că acolo jos musteşte un fetus obosit, fascinat de iubirile groteşti de deasupra, sperând că într-o zi va ieşi afară, aşa cum visează de când a venit pe lume carcasa lui.

Sau pentru că întrebările sunt fireşti iar răspunsurile sunt şi mai fireşti dar nu pot lua o formă coerentă, aşteptând să fie descoperite de sub lespede precum enigmele faraonilor.

Sau pentru că întrebările s-au agăţat de corzile vocale, anchilozându-le.

Ori pentru că doamna cu coasa este grăbită şi nu are timp de discuţii.

Guns’n'Loosers

Nu vreau sa merg la Guns’n'Roses pentru ca nu vreau sa vad o trupa care canta Guns’n'Roses. Axl Rose stie dar cere bani!

Pe nerăsuflate

   Ne-am născut într-o societate strâmtă, cu spaţii înguste, sufocante, cu oameni haotici, pierduţi pe drum. Ne aglomerăm oriunde am fi, căutând parcă să ne enervăm de prezenţa celorlalţi. Indiferent că suntem pe trotuar, în autobuze, pe munte, la muncă, în cârciumă, stăm claie peste gramadă, ca într-un mare turn Babel infect, consumându-ne neuronii şi oxigenul fără niciun folos. Murim în cimitire aglomerate, supraetajate, având cruci trântite în milioane de feluri, precum în pictura unui artist lipsit de mâini, trăim între pereţi aşezaţi mizerabil într-o mare de urbanism proletar, prăfuit şi plin de bube…

   De multe ori, când ies pe stradă, simt că nu am aer. Mă învineţesc treptat, cu fiecare chip care-mi iese în drum şi mă afund inconştient în asfaltul de sub tălpi, căutând disperat poarta iadului deşi o simt ferecată. Credinţa îmi spune că în curând voi primi şi cheia. Pământul va deveni cer…

Oprescu o dă suspendată

Primarul Oprescu, proaspăt (oficial) intrat în cursa pentru Cotroceni, a început seria de baliverne pentru a mângâia creierul neted al votantului. Din nou, a ieșit în lumina reflectoarelor proiectul autostrăzii suspendate care, așa cum ofuscat se rățoiește primarul lui pește, există în proiect de la cap la coadă. Singura problemă ar fi, sanchi, finanțarea. Mă, cu calcule, scheme, etc. Mă rog…

Nu știu alții cum simt dar eu unul sunt sătul de minciuni. Politicienii, toți, fără excepție, mint cu nerușinare, fără a schița o grimasă. Sfidează de fiecare dată când respiră, când vorbesc, când dorm. Și încă mai sunt oameni care îi cred sau care speră. Până când?

Râde ciob de alianță spartă

Când s-a format alianța PSD+PD-L, cei de la PNL au strigat în gura mare și în difuzoarele televizoarelor că e de fațadă, că stâng cu dreapta aliate reprezintă o aberație, că binele țării invocat pentru justificarea acestei legături este o măgărie, bla, bla. Și adevărat, pe de o parte. Tu, PD-L sau tu, PSD, spargi timpanele alegătorului în campanie înjurând varianta opusă doctrinei tale (care doctrină?!) iar apoi te aliezi cu “dușmanul”. Deci, PNL zicea bine…

…Dar PNL este și el un partid din România, nu? Iar România, așa cum știm, este o țară a tuturor posibilităților. Proaste.  Ce aflăm noi azi? Că PNL face alianță cu PSD. Adică se aliază cu unii din ăia pe care îi spurca până săptămâna trecută. Și cu cei aflați diametral opus pe spectrul doctrinelor politice (mă rog, în teorie…). Iată cum, încă o dată și mai ales la noi, politica se dovedește a fi o târfă de ultima speță. Adică ar fi în stare să și-o tragă și pe bonuri de masă.